Domeniul Specializare Locuri bugetate Locuri cu taxa Înscriere online
Fizică

Fizică <<Detalii>>

12 15 Click!

Fizică informatică <<Detalii>>

20 15 Click!

Fizică medicală <<Detalii>>

35 15 Click!

Informatii privind continutul acestor programe de studii se pot accesa pe https://physics.uvt.ro/educatie/licenta/

Program de studiu

Perioada înscriere *

Afișare rezultate provizorii

Perioada confirmări **

Afișare rezultate după confirmări

Contestatii

Afișare rezultate finale

Fizică

Fizică informatică

06.07.2020-27.07.2020

27.07.2020

27.07.2020-28.07.2020

29.07.2020

30.07.2020

31.07.2020

Fizică medicală

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* Înscrierea se face on-line, prin completarea informatiilor pe platforma de admitere și achitarea taxei de înscriere de 150 lei.
** Confirmarea locului obţinut se face prin achitarea taxei de înmatriculare de 150 lei.

Documentele necesare la înscriere sunt:

(1)     Certificatul de naştere;

(2)     Cartea de identitate;

(3)     Diploma de bacalaureat în original (sau adeverinţă numai în cazul absolvenţilor de liceu din promoţia 2020 cărora nu le-a fost eliberată înca diploma de bacalaureat deşi au promovat examenul – (vezi şi art. 9 din prezenta metodologie) sau copie în conformitate cu originalul (numai în cazul candidaţilor pe locurile cu taxă);

(4)     Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, nu mai veche de 30 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studii universitare și, dacă este cazul, afecțiunile cronice de care suferă candidatul (neuropsihiatrice, de natură psiho-patologică, pulmonare, dermato-venerice, handicap (tipul, gradul) etc.). Tulburările specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) sau eventuale cerințe educaționale speciale vor fi atestate printr-un certificat de diagnostic;

(5)     Două fotografii color cu dimensiune ¾ cm („tip buletin/carte de identitate”);

(6)     Documente doveditoare pentru cei care solicită scutirea de taxă de înscriere la admitere (conform articolului 3 - Scutiri de taxă);

(7)     Documente doveditoare pentru cei care au obţinut premii la Olimpiadele naţionale şi internaţionale şi pentru premianţii concursului de fizică „Constantin Sălceanu”, precum şi pentru deţinătorii de diplome de merit acordate de către Facultatea de Fizică în care se specifică faptul că deţinatorii beneficiază de avantaje la examenul de admitere;

Pentru cei care urmează al doilea program de studii universitare de licență, la punctele 1-7 se adaugă:

(8)     dacă candidatul a absolvit total sau parțial studii de licență pe loc finanțat de la bugetul de stat este necesara depunerea unei declarații pe propie răspundere cu anii de studii absolviți în regim finanțat de la bugetul de stat buget.

            Declaraţia este necesara pentru stabilirea înmatriculării în regim cu taxă sau pe loc finanțat de la bugetul de stat.

 

Certificarea conformității cu originalul a copiilor documentelor menționate mai sus se face în momentul prezentării la centrele de preluare documente deschise în sediul UVT sau în centrele de admitere UVT deschise în alte orașe. În cazul candidaților pe locurile cu taxă, pentru diploma de bacalaureat poate fi depusă o copie conform cu originalul (certificată la centrele de preluare a documentelor).

 

-->

Admiterea la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara în ciclul de studii universitare de licenţă, se face prin parcurgerea de către candidați a unei probe de concurs constând în Concurs de dosare, pe domeniul studii universitare de licenţă Fizică şi în funcţie de opţiunile exprimate pe specializări. Domeniul de studii universitare de licență Fizică cuprinde trei specializări: Fizică, Fizică Medicală și Fizică Informatică.

 

Nota de admitere, cu excepţia cazurilor prevăzute la Articolele 10 şi 11 din prezenta Metodologie, este:

 

N=Max(B;P)

 

unde N reprezinta, la alegerea candidatului, valoarea maximă dintre nota la examenul de Bacalaureat, B, sau una din notele notele la probele de bacalaureat, P, cu relevanţă pentru Facultatea de Fizica (fizică, matematică, chimie, biologie, informatică).

 

NOTĂ: Pentru înscrierea la concursul de admitere NU este obligatoriu ca în lista probelor susţinute de candidat la examenul de bacalaureat să se regăsească Fizica!

 

Înmatricularea olimpicilor: candidaţii care au obţinut performanţe recunoscute în concursuri internaţionale, naţionale şi pe grupe de tări pot fi înmatriculaţi fără admitere, în cadrul numarului de locuri alocate de catre Ministerul Educatiei şi Cercetării, fiind admişi cu nota 10(zece). Se au in vedere:
• distincţiile la olimpiadele școlare internaţionale;
• premiile I, II, III la concursurile şcolare la nivel naţional sau pe grupe de țări, recunoscute de M.E.C.., în cel puţin unul din ultimii doi ani de studiu;
• premiile I, II, III la olimpiadele şcolare la nivel naţional sau pe grupe de tări în anii, la disciplinele care se studiaza numai în clasele a IX-a şi a X-a.

Înscrierea şi admiterea candidaţilor care au participat la concursul de fizică “Constantin Sălceanu” cât şi a deţinătorilor Diplomei de Merit acordate de către Facultatea de Fizică, elevilor cu rezultate deosebite la fizică.

1)      Participanţii la concursul de fizica “Constantin Salceanu” care au obţinut minim 60% din punctajul probelor de concurs, vor fi clasificaţi în cadrul concursului de admitere la Facultatea de Fizică din Timişoara cu media de admitere nota 10 (zece) cu condiţia promovării bacalaureatului, indiferent de media de la bacalaureat.

2)      Ocuparea definitivă a unui loc la Facultatea de Fizică de către participanţii care au obţinut cel putin 60% din punctaj la concursul de fizica “Constantin Salceanu” se face numai după depunerea dosarului complet de admitere, inclusiv a diplomei de bacalaureat în original, în condiţiile regulamentului de admitere, în sesiunea de admitere organizată de facultate.

3)      Elevii cu rezultate deosebite la fizică, deţinatori ai Diplomei de Merit acordată de către Facultatea de Fizică, diploma în care se specifică faptul că deţinătorii beneficiază de avantaje la examenul de admitere la Facultatea de Fizica, vor putea fi înscrişi şi clasificaţi în cadrul concursului de admitere la Facultatea de Fizică din Timişoara, cu condiţia promovării bacalaureatului, indiferent de media de la bacalaureat, media de admitere fiind 10 (zece). In cazul în care există mai mulţi candidati cu Diploma de merit sau Diploma de la concursul Salceanu, decât numărul de locuri bugetate (fără taxă) alocate, departajarea se va face funcţie de opţiunile exprimate.

4)      Candidatii declarați admişi la Facultatea de Fizica în urma acestui concurs pot beneficia de burse şi locuri de cazare în cămine în conformitate cu regulamentele în acest sens.

 

·         Comisia de admitere pe facultate stabileşte lista candidaţilor admişi în regim de subvenţie de la buget, ţinându-se seama de ordinea descrescatoare a mediilor, mai mari sau egale cu 6,00 (şase), în limita cifrei de şcolarizare şi a opţiunilor privind specializarea  aleasă. Lista candidatilor admişi în regim cu taxă se stabileşte după aceleaşi criterii ca şi în cazul regimului de subvenţie de finantare de la buget.

·         În cazul egalităţii a doi sau mai mulţi candidaţi (pe acelaşi loc) departajarea se va face în funcţie de maximul notelor obtinute la probele de bacalaureat având relevanţă pentru Facultatea de Fizica (fizică, matematică, chimie, biologie sau informatică).

·         Media generală sau punctajele generale obținute de candidați la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare doar în cadrul Facultății de Fizică a Universității de Vest din Timișoara.

Candidaţii care au obţinut performanţe recunoscute în concursuri naţionale, regionale (pe grupe de tări),  la concursul "Constantin Salceanu",  precum şi deţinătorii Diplomelor de Merit acordate de către Facultatea de Fizică în care se specifică faptul că deţinatorii beneficiază de avantaje la examenul de admitere, vor fi clasificaţi în cadrul concursului de admitere cu nota 10.

Specializare

Prezentare UVT

Prezentare Alumni

CONTACT
Universitatea de Vest din Timișoara
Facultatea de Fizică
Adresa:B-dul Vasile Parvan Nr. 4 Timisoara 300223, Timis, Romania
Telefon: +40-(0)256-592 108
Email: marioara.ciucanu [at] e-uvt.ro